Când suntem corecţi?!-Mărturisiri, opinii

PDFImprimareEmail

Mi s-a pus şi mie această întrebare de către o persoană,  supărată că am scris un lucru real,  care i-a adus câteva  probleme nu doar la locul de muncă, unul cu o mare responsabilitate, ci şi în familie.
Nu ştiu de ce s-a gândit că voi trece cu vederea, câtă vreme s-a confirmat în proporţie de 99, 9%
E drept, poţi să interacţionezi  cât se poate de natural, dar asta nu înseamnă că merită să rămâi fidel dictonului" Ne cunoaştem, ce Dumnezeu..", în condiţiile in care vorbim de siguranţa unei majorităţi.
Astfel, se cuvine să-l întreb eu... "Când e corect?!"
Întrebarea e valabilă şi pentru un director(printre alte funcţii) care, s-a arătat extrem de ofuscat că mă interesez de lucruri incomode, crezând că m-a trimis vreun partid politic "să-l fac"!
E o fobie generală. Cum te apuci să întrebi lucruri serioase, complicate pentru unii, cum se instalează frica de a fi "făcut" de partide ori, de "servicii".
Ca în filmele comuniste! Spun asta, pentru că doar  am văzut  filme din perioada comunistă, nu am trăit acea vreme!
Şi, atunci, poate meditează directorul cu pricina, când suntem corecţi.
Când încercăm să ne facem treaba, aşa cum  induce tinerilor, ori când ne mai aminteşte cineva, că nu poţi  să te bazezi  la infinit pe sprijinul partidelor, pentru a sta pe un scaun, fără să fii luat vreodată luat la întrebări.
Stare aceasta de panică a celor intervievaţi, persoane abilitate să ofere răspunsuri de interes public, s-a instalat,  deoarece  nu e vizibilă competenţa.
Sunt nesiguri, pentru că la baza stau criteriile politice. Dacă un director are impresia că un senator agramat, limitat din toate punctele de vedere, are puterea să manipuleze oamenii cu conştiinţă, e deja trist.
Dacă un politician mută un om, ca la şah, înseamnă că are în faţă o marionetă. Mi-ar plăcea să văd, la Călăraşi, că ziariştii sunt mai mult luaţi în seamă. Desigur, sunt reprezentanţi  media care scriu numai la comandă politică, dar..dacă te apucă tremuratul(cazul altui director) doar când  vezi un reportofon, înseamnă că trebuie să vizitezi un psiholog ori să-ţi faci inventarul "faptelor" singur, ca să vezi pentru propria curiozitate, "când eşti corect"...
Sunt şi politicieni extrem de " corecţi", atunci când apleacă urechea, să fie ...lustruiţi.
 
Probabil, ca să fiu "intimidată",  folosindu-se de anumite componente media," un parlamentar" călărăşean a considerat că, e bine să mă reclame pentru startul ilegal al campaniei electorale în presă, chiar dacă nu a putut să demonstreze aceste lucruri.
În aceeaşi perioadă, folosindu-se de un pretext nefondat, am aflat că s-a încercat aflarea surselor de venit ale tatălui meu, starea cazierului sau, de parcă respectivul era...organ de control, iar eu fiica vreunui ...şeic!
Măcar de-ar avea unul dintre cei care au dorit lucrul acesta... capacitatea lui de lucru!


S-a ajuns atât de departe, la violarea intimităţii şi a siguranţei familiei mele,  la un abuz în toată regulă, pentru simplul fapt că am apelat la Poliţie, în calitate de simplu  cetăţean care a fost victima unei INFRACŢIUNI,    încât am impresia că unora nu le mai ajunge aerul.

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com