Au îngheţat florile de gutui, căzute pe caldarâm. Au fost lovite de vânt şi de stropii nebuni de ploaie, căzuţi în mai, când de regulă, sufletul mi se deschide ca un mugure care aşteaptă soarele.
Mă uit, din minut în minut, la poartă. Am ciudă pe salcâmii bătrâni care scârţâie şi, mă păcălesc cu umbra lor.
În loc de freamătul lor, vroiam să te aud pe tine, că mă strigi, să văd că -ti sclipesc ochii râzând, când mă încurc numărând, când desenez forme din lumea colorată în albastru, când mă chinui să-l pronunt pe "r", când mi se risipeşte şi mie făina, printre degete, încercând să te imit.
Râsul ţi-e unul: plin, radios. Zâmbetul, ţi-e diferit. Zâmbeşti cu ochii şi zâmbeşti cu inima. Eu ştiu când îţi zâmbeşte inima, pentru că m-ai învăţat asta.
Daca ai intra acum, ti s-ar părea un loc străin. Liliacul nu mai este, în locul lui a înflorit un gutui.Trandafirii... nici ei nu mai sunt. Au mai rămas câteva narcise. Cele pe care le-am pus împreună.
Nici oamenii nu mai sunt aceiaşi. Şi mie îmi par cunoscute fetele lor, dar nu mai pot ţine ritmul sufletului lor.
E ca o melodie pe care am fredonat-o, mult timp, iar acum o falsez, pentru că sunetele nu mai mă fac atentă.
Au plecat şi porumbeii. Nu ştiu unde au ajuns, le-am dat drumul.
Nu am vrut să schimb totul, pentru că ai plecat tu, dar nu au ştiut ce să facă, să-mi şteargă lacrimile.
Ştii, când râdeam împreună, de naivitatea lor? Dorul nu se şterge şi nici nu trece uşor.
Pe cerceaful alb, a rămas păpuşa blondă, despletită...Miroase a parfumul tău, de când i-ai cusut rochiţele.
Am găsit-o, fără să o caut. O voi da unei fetiţe care îmi cere bani de pâine. Vreau să zâmbească şi ea cu inima.
Mi s-a imprimat şi mie parfumul tău, in piele, in nări. Îl simt peste tot. Dar e un gol, adânc, rece, pe care nu mai ştiu să-l umplu.
Lipseşte strângerea mâinii tale, vocea ta.
Am de mers mult şi, fără tine obosesc mai repede.