Pe Stefănuţ nu l-am văzut de astă-toamnă.  Stătea în fata tarabei, când merele  împrăştiau o aromă dulce, dar ispititoare.
Mi-a rămas în nări aroma asta. Când sunt în faţa pieţei, mă uit atentă,  poate îl văd cântărind.
Mi-a promis că o să mă înveţe şi pe mine să folosesc tasul, după ce o să ştiu să număr mai bine.
Mă descurc mai  bine la bancnote, scrie mare cât valorează, cu mondele mă încurc, sunt mici şi le scap, câteodată.
El cântăreşte, numără  banconte şi monede, scrie mare pe un caiet nişte cifre, după care îl aşteaptă cuminte pe tatăl lui.
După ce numără şi el bancnote şi monde, scuipă  în podul palmelor. Are palmele mari şi groase. O monedă   e ca o furnică  pe o pâine.
Bolboroseşte,  cât să nu auzi ce auzi ce spune, doar când înjură: " Ce atârni, fă, mucoaso?!
Hai, dispari, să nu te fac afiş! La măăă-ta, în bătătură!"
Ii lucesc ochii, iar mustaţa îi umbreşte chipul. Nu l-am văzut niciodată pe Dracu, dar cred că e rudă cu el. Nu are coarne.
Tanti Mia mi-a zis că Dracu e unu negru, cu coarne şi coadă,  care te convinge să faci numai ce vrea el.
De dimineaţa până seara, Stefănuţ face numai ce vrea tatăl lui: vinde, cântăreşte, cară saci cu cartofi şi mere.
Doar seara, când se aud greierii,  îşi şterge lacrimile până să se prelingă pe pernă. Până dă iarna,îşi face temele într-un colţ, afară, lângă bucătăria de  vară.
În casă, nu are cum. L-ar bate tatăl lui pe întuneric. Şi pe el şi pe mama lui.
Noaptea, înainte de culcare, se închină la o icoană unde apare şi un balaur.
Sfredelitor, cu ţigarea în gură, îi strigă: " Ce ai, băăă? Te-a căpiat măta? A terminat cu crăceala  şi a început cu biserica?!"
Când pune capul pe pernă, abia atunci, noaptea numără aripile de înger întregi. Acoperă zbuciumul cu o viteză inumană.
Am să-i dăruiesc această batista, unde e desenată o portocală, când o să-l revăd. Pe ea, lacrimile se usucă mai repede, ca roua când e alintata de prima rază de soare.