Soarele a devenit leşios, dar încă le mai face pe babe să-şi pună mâna la ochi, pătrunzându-le pleoapele zbârcite.
Azi, sunt toate la poartă, în  capoate înflorate. Se mărită   Alina a' lu Manea,  iar ele sunt adunate precum albinele, cu matca la mijloc.
Ochii le sunt aţintiţi pe rochia ei albă, închiriată de la Nina-croitoreasa, pe mirele înalt, slab, cu ochii mari şi rotunzi.
" Un băiat de la ţară şi muncitooor", cum îi şopteşte tanti Mia lui Andrei, cofetarul.
În spatele lor, sunt lăutarii, naşii şi copiii cofetarului, nişte guşaţi nesuferiţi.  Muzica e săltăreaţă, le face pe femei să râdă mult, să danseze haotic,  în rochii mult prea strâmte,  grăsimea de pe şolduri tremură sacadat.
Eu stau pe partea cu bătrânii, sunt ascunsă după fusta babei Mia. Nu am mai văzut până acum o mireasă.
Alina e grasă, am impresia că o strânge rochia, are buzele roşii şi o dungă neagră, fină, deasupra lor, semn ca aia e mustaţă!
Dansează şi ea  repede şi dezlânat. Insă, bărbatul  aproape că nu ţine ritmul cu ea. E palid, nu zâmbeşte, nu vorbeşte.
Se dansează în stradă, printre maşini, se chiue, de parcă zici că tot  momentul ăsta e el însuşi un cântec.
Aerul miroase a fursecuri , nările tuturor copiilor sunt dilatate.
E o aşteptare continuă azi, de la tocurile miresei pe care vreau să le văd, până la aroma de portocale din  prăjiturile  care  sper  să se topească încet.
În gălăgia asta, Roxana încearcă să se facă nevăzută. Numai că... e de- o frumuseţe răpitoare!
Trece potolită, în rochia verde. Lumina i se balansează  în păr, iar privirile sunt îndreptate către ea.
Pe Roxana, femeile o urăsc foarte mult.De ce, nu ştiu exact. Mie îmi place de ea, pentru că îmi zâmbeşte frumos.
Se zice că  fură bărbaţii altora, dar nu am văzut să vină Poliţia la ea, să o închidă, aşa cum cred că se face când furi.
Lăutarii au schimbat melodia. E un cântec lung, ca o dorinţă de alint. Se uită şi mirele la Roxana, e mai slab, mai palid, cu buzele uscate.
" Are să pună gheara şi pe ăsta!", se înfoaie tanti Mia, de parcă zici că, la nunţi, se citeşte în sufletul oamenilor.
 Tanti Mia zice că aşteaptă "strigarea".
Acolo, toţi oamenii  vor da bani, după ce au mâncat şi au băut.
Pe stradă, primesc şi eu bani, fără să strig,  fără să dau de mâncat şi de băut, sunt zile ca un refren pe care   îl cunosc mai bine decât îl cânt.
Uşor, uşor, vine un asfinţit care o să înghită  hohotele astea.