"Pariu pe prietenie", la Călăraşi
Scris de Georgiana Dragomir Marţi, 08 Noiembrie 2011 19:39
Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 18.00, la Acoustic Live Călăraşi(strd Varianta Nord nr 77),iubitorii de literatură şi de muzică folk vor avea parte de un moment dedicat lor.
" Bocancul literar"(www.bocanculliterar.ro), comunitatea care încearcă să îmbine literatura cu muzica, teatrul, poposeşte în municipiul reşedinţă de judeţ, sub egida proiectului" Pariu pe prietenie"
"Recunoaşterea unei întâmplări cu nume de poveste - Pariu pe Prietenie - este aidoma afirmării care nu se obţine pentru totdeauna şi nici nu reprezintă un proces finit, nu vine de la sine, ci în urma unui efort comun, perpetuu, indiferent de vreme şi vremuri. În cel de-al treilea an al existenţei, Pariul pe Prietenie intră într-o etapă nouă, a călătoriilor în ţară", spun organizatorii.
Programul de sâmbătă este:
Horia Stoicanu şi lansarea albumului folk Cireşe Amare, Walter Ghicolescu, Ştefan Tivodar, Constantin Neculae şi Ana Maria Maranda, Cantos şi desigur, gazdele evenimentului, Fox Studis.
Segmentul literar cuprinde:
Lansare volum de versuri, Laura Matache - Capcana Viselor, lansare volum proză poetică, Loreta Popa - Cântecul Culorii, vor lectura din creaţiile proprii: Ştefan Nițu, Raluca Neagu şi Claudia Minela.
Nu vor lipsi oamenii care formează nucleul Pariului pe Prietenie: Clara Mărgineanu, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu şi Alex Turcu.
Se vor organiza momente Open Stage, astfel încât, dacă în sală există oameni care vor să transmită o stare, o vor putea face.
Intrarea este liberă.
Articole asemănătoare
- Senatorul Constantin Dumitru a demisionat din funcţia de primvicepresedinte al PDL Călăraşi
- New/"Iar am avut dreptate!" Impertinentă grosolană- "Jurnalul de Călăraşi" ne preia materialele
- Ambarcaţiuni aruncate pe mal de un pod de gheaţă rupt la Călăraşi
- Pedelistii nu au vrut să aprobe taxele Centrului Cultural Călăraşi
- Tineri politicieni americani, la Călăraşi
























