"Ne mişcăm?!"

PDFImprimareEmail

Două fraze mi-au plăcut, în mod deosebit, spuse de  interlocutorii mei,  în ultima perioadă. 
Nu ştiu, dacă este  real 100%, pentru că nimeni nu deţine adevărul absolut, dar ceea ce a declarat  comisarul şef, Constantin Chirică, arată că...mai sunt oameni care muncesc cu abnegaţie: " Eu nu lucrez pentru şefi!  Între mine şi victimă, e numai Dumnezeu!"
Activitatea pe care o desfăşoară nu este deloc uşoară, e plină de responsabilităţi,  dar şi-a asumat-o, din momentul în care a ales-o.
" Asta îmi e meseria. Mergem şi pe ploaie, şi pe îngheţ, colectăm probe, când e cazul, dacă stăm aşa, nu prindem infractorii!",  îmi povestea cel care de peste 20 ani, merge să ancheteze crime odioase, violuri, şi alte fapte penale care îţi dau fiori.
La scurt timp după această discuţie,  am mai auzit câteva cuvinte interesante. M-a bucurat că  au venit din partea unui tânăr, oarecum de vârstă apropiată cu  mine, cu concepţii de viaţă asemănătoare.
"Important e ca la această vârstă, să se mişte! Să nu stea! Să-şi atingă obiectivele profesionale. Asta e perioada... Îmi plac tinerii care ştiu ce vor şi lucrează să-şi ducă proiectele la bun sfârşit. Este foarte important ca un tânăr să înţeleagă că nimeni nu le oferă ajutoare, ca ei să stea degeaba!", sunt gândurile lui Dragoş Coman, un tânăr ambiţios, pragmatic şi cu o capacitate de lucru demnă de luat în seamă.
E semn bun că, tinerii au astfel de concepţii. Înseamnă că pot şi trebuie încurajaţi"strategic".
Pârghii create! Nu pachete date de pomană, (probabil, doar în situaţii extreme), nu fraze "înduioşătoare", de genul:" dacă nu găseşti de lucru, stai, mamă, potolit!(ă ).
Cultul muncii trebuie dezvoltat, evident lucrul acesta nu poate fi aplicat, într-o familie, dacă la nivel "macro"   lucrurile stau pe loc.
Am tot respectul pentru politicienii care se alătură tinerilor, dar nu cred că e constructivă maniera de a -i lua de mâna să-i duci la muncă, pentru că te-au rugat să le pui o "pilă".
Sau, în caliate de politician să te vaiţi într-una că nu sunt locuri de muncă şi, să nu ai o viziune pentru crearea acestora.
În loc să "le ia ochii" tinerilor, în campanie electorală, mai bine ar gândi legi, programe care să-i ajute direct: să-i sprijine pe tinerii întreprinzători, deblocându-le fiscalitatea, până la o vârstă, respectând anumite reguli, dându-le posibilitatea să se formeze profesional, pentru a căpăta acea"experienţă", ceruta la anunţul de angajare.
Desigur, dacă ar exista un sistem de educaţie "sănătos" nu ar mai trece de clasa a II-a, multe persoane. lucru care ar ajuta la o selecţie onestă, în toate domeniile.
Important e ca un tânăr să-şi folosească şi "inteligenţa emoţională". Să-ţi cunoşti capacităţile, dar şi limitele totodată, fără a te lăsa descurajat.
Spre exemplu, m-a amuzat uşor ce îmi scria un coleg mai mare, mai în glumă, mai în serios:"dacă vreau eu să scriu, se cutremură luceafărul de dimineaţă!", dar se înscrie în termenii "inteligenţei emoţionale", care ar fi păcat, să nu fie exploatată de către o persoană.
Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com