În locul morii, a rămas numai o poartă verde, care a înghiţit timpul în balamale ruginite, precum pământul apa. Se lovesc de gratii, din când în când, doi câini răpciugoşi, aciuaţi de pe vremea când îşi infingeau colţii în pâine cu untură. Miroase a umezeală şi a sărăcie. Steluţa, vânzătoarea cu unghiile murdare, e singura care mai trăieşte, după ce moara s-a închis.

E bătrână, mai cocoşată, mustaţa i se albeşte uşor, iar cutele de pe frunte te fac să tresari când ridică ochii mici şi negri. Merge pe stradă, ca şi când e o bucată dintr-o lume uitată. Acum, vorbeşte puţin, dar cuvintele ei pătrund aerul. Câteodată, mai tremură şi e convinsă că, Ifrim a despicat trupul nevestei lui. Când a ieşit din magazie, a simţit şi ea în nări miros de sânge, până să o vadă cum musteşte.

Seara, când tunetele ii par dangăte de clopote, ar vrea să-şi rupă temerile în două.Se trezeşte brusc şi ar vrea să găsească o altă cameră, un loc în care să poată vorbi cu ea însăşi.

Îşi uneşte palmele şi spune apăsat o rugăciune, ridică tonul pe măsura ce în ureche îi sună vocea spartă a lui Ifrim:" Făăăăăăă, te crăp!" După "Amin", fiecare colţ din ea şi din cameră e măcinat. Sunt goluri cuibărite de întrebări la care nu a răspuns aşa cum a ştiut, iar Dumnezeu îi e un martor tăcut.

Până dimineaţă, luna plimbă pe cer forme rotunde şi alunecă uşor, pe sânii femeilor plătite să despletească pofte păcătoase.

La casa cu stupi,lumina e mereu stinsă. Nu mai ştim cine locuieşte.