Garda Financiară :" Preţul de la Prodpan e real"
Scris de Real in Calarasi Sâmbătă, 04 Februarie 2012 21:11
Comisarul şef adjunct al Gărzii Financiare Călăraşi, Daniel Plăisanu, a menţionat, pentru portalul nostru de ştiri, că a efectuat un control la societatea "Prodpan" SA, alături de Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei, după ce Instituţia Prefectului s-a sesizat în urma unor informaţii total eronate, apărute într-o publicaţie locală, privind preţul pâinii, aplicat de aceasta.(0, 6 lei la pâinea de 300 de grame)
"Vă spun dumneavoastră în premieră, nici la Prefectură nu am trimis nota informativă (încă)
Să ştiţi că preţul pâinii e justificat, e real.
Nu e nimic de speriat. A fost o perioadă de promoţie. Prodpan Sa a achiziţionat un cuptor performant.
A crescut cererea pe piaţă, a scăzut preţul. Ei şi-au luat şi o marjă de profit!
Întrebat , dacă la baza acestei "sesizări" stă de fapt un exces de putere publică şi chiar o acţiune politică,din partea unor reprezentanţi ai administraţiei locale, în ideea de a favoriza alţi producători, răspunsul comisarului Plăisanu a fost cât se poate de just:" Tot ce e posibil... Noi i-am controlat. Îi controlam şi pe alţii, asta e treaba noastra.
Nu sunt probleme de niciun fel la Prodpan", a fost declaraţia acestuia.
Cu alte cuvinte, "sesizarea"a fost degeaba.
foto(opiniatimisoarei.ro)
Articole asemănătoare
- A cincea zi, în fata Primăriei:" Nu aştept nicio reacţie de la cei din primărie, ci de la oameni!"
- Organizaţia municipală a PNL, interesată de mediul de afaceri din Călăraşi
- Cartierul Dumbrava: Dacă nu se autosesizează, Poliţia poate participa la dezbaterea publică
- Real în Călăraşi lansează campania de presă " Şpaga scoate analfabeţi!"/ Avem prea mulţi!
- Beneficiarii de finanţare POSDRU nu vor fi afectaţi de măsura întreruperii plăţilor























