Sportivii călărăşeni obţin rezultate din ce în ce mai bune
Scris de Georgiana Dragomir Joi, 07 Iulie 2011 14:15
Într-o perioadă în care sportul nu este susţinut financiar foarte mult, călărăşenii reuşesc să obţină rezultate notabile.
Asfel, Baciu Alexandru Georgian a fost cooptat în lotul naţional al României de atletism, pentru a participa la Campionatul European pentru Tineret(12-18 august), din Cehia.
Alexandru Baciu s-a făcut remarcat, la Campionatul Naţional pentru Tineret, de la Bucureşti, când a obţinut medalia de aur(proba-triplu salt)
"Îşi doreşte foarte mult să se întoarcă din Cehia cu o medalie şi, are şanse", spune directorul Clubului Sportiv Municipal, Dumitru Chirilă.
Tot la o medalie se aşteaptă şi Pistol Denisa. Aceasta va participa, în perioada 9-10 iulie, la Campionatul Mondial de Atletism pentru juniori, de la Lille-Franta.
În cadrul Campionatului Naţional de Atletism, desfăşurat în perioada 02-03 iulie, a obtinut medalia de aur.
Performante şi la lupte libere
Dumitru Spiridon, campion junior al României la lupte libere, antrenat de Dumitru Chirilă şi Anghelina Mircea, a participat la Campionatul European de lupte libere, din Serbia, reuşind să ocupe locul 7.
" Este un rezultat foarte bun, pentru că nu practică acest spot de mult timp, ci doar de trei ani.
Pot spune că, Dumitru Spiridon are o capacitate extraordinară, este talentat şi munceşte foarte mult.
Este un sportiv de perspectivă", declară Dumitru Chirilă.
Articole asemănătoare
- Poliţia Călăraşi obţine rezultate din ce în ce mai bune
- " Relaţii" între poliţiştii călărăşeni şi prostituate, în curând, pe Real în Călăraşi
- Poliţiştii călărăşeni au un suspect în cazul tinerei înjunghiate
- No comment: Ouăle provenite de la găini crescute în cuşti nemodernizate nu mai pot fi vândute
- Actualizat-Consiliul Local Călăraşi a aprobat angajarea unui avocat- anomaliile sunt aceleaşi
























