Daniel Drăgulin:" Nu sunt adeptul promisiunilor, al politicii murdare!"
Scris de Georgiana Dragomir Luni, 12 Septembrie 2011 22:14
Daniel Drăgulin, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Călăraşi, candidat al UniuniiSocial Liberale, pentru funcţia de primar, ştie foarte bine că oamenii sunt plictisiţi, dezamăgiţi de politicieni, de promisiunile neonorate, de interesele ascunse pe care le au.
Nu trebuie să le bată în poartă, ca dezamăgirile să fie înşirate.
" Ştiu că sunt mâhniţi. E trist că se întâmplă lucrul ăsta, pentru că lumea nu se prezintă la vot.
În felul acesta, minoritatea decide, ceea ce e nesemnificativ!"
Persoană echilibrată, Drăgulin preferă să nu facă aprecieri la adresa liderilor locali, considerând că e important să vorbeşti mai puţin şi să faci mai mult.
" Cetăţenii, în mare parte, au înţeles ca eu nu sunt adeptul promisiunilor deşarte, al politicii murdare.
Dacă ştiu că nu pot să fac un lucru, nu-l promit. Nu îmi place să-mi asum merite. Dacă un om vine la mine, în audienţă, nu îi zic că-i rezolv problema pe loc, o analizez şi încerc să văd ce se poate în cazul respectiv, respectând prevederile legale, desigur.
Decizia e a călărăşenilor! Dacă lor le place cum arată Călăraşiul, daca sunt mulţumiţi de persectivele actuale ale acestui municipiu, probabil că nu vor o schimbare, dacă vor mai mult de la Călăraşi, vor proiecte reale, vor curăţenie, decenţă, mi se pot alătura!"
Liderul organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal are spirit de echipă şi, considera că, lucrurile durabile, de calitate, se pot face cu oameni bine pregătiţi, devotaţi.
" Este prioritar să atragem fonduri, accesând proiecte! Nu poţi miza pe promosiunile unui guvernări!"
Uniunea Social Liberală îşi va prezenta programul, propunerile, sub un titlu mobilizator, mai ales pentru tineri:" Împreună pentru un Călăraşi renăscut şi pregătit pentru viitor!"
Susţinător al sportului călărăşean
Daniel Drăgulin nu trebuie să facă eforturi pentru a intra în dialog cu cetăţenii. Natural, vorbeşte, de cele mai multe ori amical, întotdeauna responsabil, păstrând nota bunului simţ.
" Sunt adeptul unei politici decente. Nu poţi fi creditat, dacă nu ai bun simţ, nu eşti om de cuvânt", spune politicianul local care se bucură, cu precădere, de susţinerea tinerilor care nu sunt neapărat reprezentanţi ori simpatizanti ai vreunui partid politic.
Sportul l-a ajutat la socializare. Pasiunea pentru handbal a început pe vremea când era adolescent,
în clasa a IX-a,după cum ne mărturiseşte, iar ataşamentul faţă de CS Municipal Triumf Călăraşi a venit în mod firesc.
" Eu însumi am practicat handbal, într-o echipă din Bucureşti din divizia A. Am renunţat , după un timp, din cauza unor probleme medicale, dar asta nu înseamnă că nu merg la meciuri, că nu sunt alături de echipa noastră, a Călăraşiului. Sunt un susţinător al sportului, în general, pentru că îmi place să promovez valorile călărăşene fie că sunt din: handbal, canotaj, box, baseball.
Noi trebuie să le creăm condiţii de dezvoltare!"
Adesea, la meciurile CS Municipal Triumf, poate fi văzut ca spectator. Se bucură când dau gol, ori este încordat când pasele nu sunt cele mai bune, ca un om care trăieşte pur şi simplu intensitatea competiţiei.
" Nu am nicio legătură de ordin juridic cu această echipă. Ii susţin, în sensul că le sunt alături la meciuri, îmi place să-i promovez. Nimic mai mult. Clubul Sportiv Municipal a preluat echipa şi a devenit secţie sportivă.
" Sunt călărăşeni formaţi, aici, la noi, la scoala sportivă şi, merita să fie sprijiniţi!", precizează Daniel Drăgulin.
Articole asemănătoare
- Daniel Drăgulin: „ Sunt lucruri mai interesante, alte probleme locale, decât sondaje false!”
- Daniel Drăgulin:" Nu ne putem bate joc de profesori!"
- Daniel Drăgulin, la Arena Fm:" USL are un proiect viabil pentru reorganizarea administrativă"
- Daniel Drăgulin, printre preferaţii călărăşenilor, pentru funcţia de primar
- Daniel Drăgulin:" Nu mă intimidează senatorul Vasile Nedelcu!"
























