Politica agresivă şi petardele mediatizate

PDFImprimareEmail

bombite-timed-explode Politica românească nu a scăpat de unele practici josnice, folosite cu precădere în timpul campaniilor electorale.
Dacă nu recurg la pumni, făină, biscuiţi sau 20 de lei, unii dintre politicieni încearcă să obţină voturi, denigrând fără motiv, semn că nu au logică, coerenţă şi, mai cu seamă, nu sunt siguri pe calităţile lor.
Petarde mediatizate
În săptămânalul naţional "Concret", într-un articol semnat de Gusti Constantin(numele real al jurnalistului fiind Augustin Andreiu, fost semnatar al articolelor din publicaţia de scandal "Atac la persoană), se încearcă o dezvăluire "palpitantă", despre Daniel Drăgulin, candidatul ACD la sondajul USL pentru desemnarea candidatului unic la Primăria Călăraşi.
Cum acesta nu este implicat în conflicte publice şi nu are afaceri proprii, s-a speculat ideea că este implicat, alături de fratele său, Mircea Drăgulin( consilier local PNL) şi nepoţii săi, Alin şi Alexandru Drăgulin, în firma SC "D.M.A Comapany "SRL, C.U.I. 17101182, al cărei obiect de activitate îl constituie " lucrările a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. Fără a prezenta
probe solide, în publicaţia amintită, se acreditează ideea conform căreia, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Daniel Stefan Drăgulin, s-ar fi îndatorat la cămătari pentru a achita datoriile firmei.
În realitate, singurul actionar al acestei firme este Alexandru Drăgulin, nepotul lui Daniel Drăgulin, care a încercat să dezvolte o afacere , la o vârstă fragedă, după cum ne-a mărturisit:" Dacă Dan Drăgulin m-ar fi ajutat, adică şi-ar fi folosit relaţiile în scopul de a-mi da lucrări, acum firma nu era în faliment, poate că ar fi fost în Topul firmelor din judeţ, dar tocmai pentru că nu s-a folosit de poziţia pe care o are, am încercat să pun pe picioare o afacere, dacă nu a mers, nu a mers!", spune Alexandru Drăgulin.
Alin Drăgulin, consilier judeţean şi liderul TNL Călăraşi, consideră că toate aceste speculatii nu sunt decat o forma de denigrare a unchiului sau, intrucat candideaza la Primarie " Da, intr-adevăr, firma fratelui meu are datorii de peste 40 000 de lei, dar nu văd care este anormalul în cazul acesta, când ştim cât de greu merg afacerile acum, în criză economică.
Nu e nici primul şi nici ultimul falimentar din ţară! În plus, nu are nicio legătură cu activitatea politică şi administrativă a noastră. Dacă faceam abuz de functiile noastre, nu mai intra in faliment, nu? Unde e logica? Ori ne-am îmbogăţit, ori suntem datori?! Noi suntem victime colaterale. În legătură cu soţia mea, Veronica Drăgulin, ocupa postul de manager public in cadrul Consiliului Judetean Calarasi pentru ca a facut aceasta scoala si a dat examen pe post. Doar pentru ca o cheama Drăgulin, sa nu mai lucreze in Consiliul Judetean,?! Este clar, denigrare!", mentioneaza Alin Drăgulin.
In aceasta perioada, cand se efectueaza sondajele USL, pentru Primăria Călăraşi, s-ar putea înmulţi zvonurile, speculaţiile, la adresa candidatilor, în funcţie de interese.
Diferenţa o pot face numai documentele oficiale, coerenţa.

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com