Unele acţiuni ale „oamenilor legii” pentru prefectul Emil Muşat:dans grotesc între robă, zeghe şi uniformă

PDFImprimareEmail

    După scandalul din zona „2 Modoveni”, (16 aprilie), când două clanuri s-au luat la bătaie,folosindu-se totodată săbii, cuţite şi pistoale cu gloanţe neletale, au început să apară unele aprecieri negative, la adresa poliţiştilor locali.
    În speţă, cei prezenţi la faţa locului spun că şeful Poliţiei Municipale, Vasile Luchian, a fost cât se poate de apropiat de unii dintre scandalagii, încercând să-i tempereze cu fraza:” Lasă,mă…că o rezolvăm!”
    Pe de altă parte, comisarul şef Vasile Mărgineanu, (şeful IPJ Călăraşi) a fost criticat că nu s-a deplasat la faţa locului, pentru a coordona activităţile de restabilire a ordinii publice.
Între timp,opt din persoanele implicate în scandal au primit mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, dar numai patru dintre acestea au ajuns în arestul IPJ Călăraşi, celelalte fiind urmărite pentru sustragerea de la arestare preventivă, ne spune inspector de poliţie, Ramona Tudor.
Această tulburare a ordinii publice l-a făcut pe reprezentantul Guvernului în teritoriu, Emil Muşat, să declare că „ sunt indignat de acest tango în trei, un dans grotesc între robă, zeghe şi uniformă, totul făcut în dispreţul cetăţeanului al plătitorului de taxe şi impozite.
Resping cu toată tăria acest mod de lucru al instituţiilor responsabile din partea statului prin care infractorii sunt lăsaţi în libertate, invitaşi parcă intenţionat să fugă de răspunderea penală.
Sunt nemulţumit pentru că acest mod de lucru pe care îl condamn nu face decât să-mi slăbească, mie ca simplu cetăţean, încrederea în autorităţile statului român. Şi este nedrept să se întâmple acest lucru datorită modului iresponsabil în care anumite persoane ne tratează pe toţi de la o înălţime nemeritată. De asemenea, condamn atitudinile şi modul de lucru care fac statul român să cheltuiască mulţi, foarte mulţi bani degeaba, pentru a umbla după cai verzi pe pereţi, sau după infractori fugiţi aiurea în Europa.
Nu aştept nici o reacţie, dar aştept atitudine din partea celor responsabili şi acea mult aşteptată curăţenie pornită din interior la nivelul dansatorilor de stat”.
Întrebat, concret, dacă i se pare ineficientă activitatea Poliţiei Călăraşi, a comisarului Vasile Mărgineanu, Emil Muşat s-a ferit să dea nume, precizând că are anumite informaţii, potrivit cărora unii dintre poliţiştii călărăşeni nu fac propuneri corespunzătoare în dosarele penale, astfel încât instanţa nu reuşeşte să decidă arestarea,din cauza lipsei de probe.
Nu a venit momentul să declar ceea ce ştiu, încă mai creditez conducerea IPJ Călăraşi, dar dacă voi fi nevoit să dau nume, voi da”, a precizat Emil Muşat.
Declaraţia prefectului este uşor paradoxală, câtă vreme respinge cu tărie metehnele unor poliţişti, de a-i păsui pe cei certaţi cu legea, dar…în acelaşi timp, consideră că nu este momentul să „spună tot ce ştie”.

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com