Conditii legale, pentru cei care doresc sa sustina examene in institutiile M.A.I
Scris de Georgiana Dragomir Joi, 19 Mai 2011 12:05
Admiterea 2011 în instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Administraţiei şi Internelor
Condiţiile legale de recrutare pentru persoanele care intenţionează să susţină examen de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt următoarele:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie declarate "apt" din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) să nu aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
l) îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
Persoanele care au grade militare în rezervă pot fi recrutate numai în situaţiile în care prin încadrare, potrivit nivelului studiilor, nu dobândesc grade militare mai mici decât cele avute în rezervă.
Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt următoarele:
a) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursurile de admitere pentru formarea profesională iniţială ca poliţist;
b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00;
c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
d) să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile, cu excepţia candidaţilor proveniţi din liceele Ministerului Administraţiei şi Internelor, numai pentru examenul susţinut în anul absolvirii.
Cererile de înscriere la concursul de admitere în învăţământul universitar se primesc de către structura de resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi până la data de 03.06.2011 pentru instituţiile de învăţământ superior, respectiv la data de 01.07.2011 pentru şcolile postliceale.
Dosarul de recrutare în vederea participării la examen, conţine următoarele documente transmise de candidat:
a) cererea de înscriere;
b) copii legalizate după diploma de bacalaureat şi foaia matricolă;
c) copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, livretului militar;
d) copii legalizate ale certificatului de naştere ale candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, a certificatului de căsătorie, precum şi ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
e) autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
f) cazierul judiciar al candidatului;
g) caracterizarea de la ultimul loc de muncă, respectiv din instituţia de învăţământ în cazul absolvenţilor în primul an de la absolvire;
h) 3 fotografii tip buletin de identitate;
i) două fotografii color 9 x 12 cm, color;
j) fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Administraţiei şi Internelor;
k) declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare.
Admiterea în Academia de Politie ,, Alexandru Ioan Cuza " se desfăşoară în perioada 17 - 29 iulie 2011, conform graficului admiterii.
Admiterea la şcolile postliceale ale M.A.I. se desfăşoară în perioada 20 august - 2 septembrie 2011, conform graficelor stabilite de către instituţiile de învăţământ.
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere 2011 în facultăţile Academiei de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza" poate fi obţinut de pe site-ul http://www.academiadepolitie.ro/
CIFRA DE ŞCOLARIZARE - SESIUNEA DE ADMITERE 2011
(1) Cifrele de şcolarizare aprobate pentru instituţiile de învăţământ aflate în referinţă, sesiunea 2011, sunt:
1. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea de Poliţie:
specializarea „ordine şi siguranţă publică ”- forma de învăţământ de zi – 200 locuri;
specializarea „drept” – 50 locuri.
specializarea „ordine şi siguranţă publică ”- forma de învăţământ de zi – 200 locuri;
specializarea „drept” – 50 locuri.
2. Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina - 650 locuri;
3. Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca - 150 locuri;
4. Şcoala Militară de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu”Boldeşti: 4 locuri pentru subofiţeri şi 4 locuri maiştri militari auto.
5. Academia Tehnică Militară
Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare - Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională: 18 locuri;
6. Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu
a. Ştiinţe militare şi informaţii – Finanţe –contabilitate: 1 loc;
b. Ştiinţe administrative – Intendenţă – 1 loc.
(2) Femeile şi bărbaţii candidează pe aceleaşi locuri.
Articole asemănătoare
- Amenzi între 20.000 şi 60.000 lei pentru agenţii economici care utilizează şi deţin substanţe periculoase
- Costel Chirică:" Eu nu lucrez pentru şefi! Intr-un caz, între mine şi victimă..e numai Dumnezeu!"
- Ce nu "vede" Curtea de Conturi: Bani alocati în mod ilegal, pentru reabilitarea blocului M9
- Ce nu "vede" Curtea de Conturi: Bani alocati, ilegal, pentru reabilitarea blocului M9
- Proiectul privind referendumul pentru organizarea teritorial-administrativa va fi supus aprobarii























