In curs de actualizare - Amendat pentru că a fost filmat in localul său

PDFImprimareEmail

ituInspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, comisar şef, Vasile Mărgineanu, a declarat, prin telefon, la RTV, c ă" Hristache Geamabazu, patronul unui restaurant, a fost sancţionat contravenţional, în baza legii 61/1991, privind încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice",pentru că a adresat unele expresii vulgare unor indivizi care  filmau, fără acordul său, chiar în localul pe care îl deţine.
Nu am putut obţine, însă, până la acest moment, un punct de vedere oficial din partea Inspectoratului de Poliţie Călăraşi, cu privire la respectarea dreptului proprietăţii private.
În fapt, H.Geambazu a încălcat unele norme, dar şi lui i-a fost încălcat un drept asupra proprietăţii sale.
Din moment ce persoanele care filmau au fost poftite afară,  de către ospătari, iar filmarea a continuat, oamenii legii ar fi trebuit să aplice ambelor părţi implicate în conflict, sancţiuni contravenţionale.
Asta...dacă nu fac declaraţii superficiale, de "scârba presei!"

Cititi si:

http://www.realincalarasi.ro/stiri/itu-de-la-serviciul-de-investigare-a-fraudelor-la-masa-cu-regele


Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com