2011: Bacalaureat, aproape de realitate
Scris de Georgiana Dragomir Duminică, 04 Septembrie 2011 22:14
Anul acesta, modul în care s-a desfăşurat bacalaureatul a arătat adevăratul nivel de cunoştinţe al absolvenţilor de liceu.
Este opinia specialiştilor în educaţie, a profesorilor, a unora dintre liderii de sindicate.
La Călăraşi, în prima sesiune, procentul de promovabilitate la "examenul maturităţii" a fost de 41, 15%, iar în sesiunea de toamna, nici 20% dintre cei înscrişi nu au fost declaraţi "reuşiţi"
Procentul de promovabilitate este de 14, 75%, conform oficialilor Inspectoratului Şcolar Călăraşi.
Cadrele didactice, chestionate de noi, spun că, "rezolvarea contestaţiilor în alte judeţe a condus la o notare corectă, altfel, telefoanele ar sunat si acum pentru intervenţii de mărire a notelor".
"Frustrant" să cercetezi abuzul în serviciu?!
În anii precedenţi, Călăraşiul figura printre judeţele care înregistrau diferenţe colosale intre nota iniţială şi cea obţinută la rezolvarea contestaţiei, fără că vreun profesor din comisia de evaluare să fie "vinovat" de "eroare".
Chiar dacă reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cei ai Ministerului Administraţiei şi Internelor cunosc destul de bine astfel de situaţii, susţin că este destul de dificil de a pune stop unui abuz în serviciu, într-un astfel de caz, câtă vreme cel care oferă bani, alte foloase, nu denunţă.
"Ar fi frustrant pentru un reprezentant al D.G.A să meargă pe firul unor informaţii şi să nu poată proba acest lucru, neavând un petent", a fost declaraţia, destul de ambiguă, a unor reprezentanţi M.A.I.
Articole asemănătoare
- Comercializarea produselor alimentare, verificată de Direcţia Sanitar-Veterinară
- Bacalaureat 2011:Trei eliminaţi, la proba la alegere a profilului
- În doar trei zile, 16 incendii provocate de arderea necontrolată a vegetaţiei
- Profesorii l-au iertat (o dată) pe Nicolae Dragu-O altă plângere penală stă pe masa Sindicatelor
- Călăraşi în 2011 (II) Găleata care nu se scurge şi osânza care fierbe în întuneric






















