Au lovit oamenii legii si tot sunt in libertate
Scris de Georgiana Dragomir Luni, 04 Iulie 2011 22:51
Modurile de operare folosite de infractori diferă, de la caz la caz, în 3 dintre situaţii, acţiunile acestora, răsfrângându-se şi asupra autoturismelor din dotarea poliţiştilor, sfidând însăşi ideea de ordine şi siguranţă publică într-un stat democratic.
Până în prezent, faţă de aceşti infractori, s-a dispus măsura cercetării în stare de libertate, deşi pericolul social al faptelor comise este foarte mare.
În acest context, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a solicitat sprijinul Tribunalului Călăraşi şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi privind situaţiile create, urmare a acestor fapte de ultraj comise pe raza judeţului, fapte ce au creat o stare de nesiguranţă în rândul cetăţenilor, punând sub semnul întrebării, capacitatea de intervenţie şi de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu ale poliţiştilor, pentru crearea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În continuare, a fost prezentat calendarul desfăşurării activităţilor privind măsurile organizatorice în vederea reorganizării Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.
Până la data de 06 iulie a.c., când va intra în vigoare noul Stat de Organizare al unităţii, şefii structurilor componente a inspectoratului, vor analiza încadrarea directă pe funcţii a personalului structurii şi vor stabili funcţiile/posturile de natura celor desfiinţate, din aceeaşi categorie profesională şi cu atribuţii similare prevăzute în fişa postului.
Şefii structurilor vor demara în cel mai scurt timp, activitatea de documentare în vederea întocmirii fişe postului pentru cadrele din subordine.
La data de 08 iulie a.c. vor fi emise dispoziţiile de constituire a comisiilor de examinare şi cele privind organizarea examenelor, urmând ca în data de 11 iulie a.c. să fie emise anunţurile privind susţinerea examenelor şi tematica specifică fiecărui post.
În perioada 01- 05 august a.c., la nivelul inspectoratului, vor fi susţinute examenele.
Articole asemănătoare
- Premierul Boc şi ministrul Agriculturii sunt aşteptaţi la " Ziua fermierului"
- Blocul "M9", din nou la Tribunal- Oamenii vor să li se recunoască dreptul câştigat în instanţă
- Teatru ieftin: Dinulescu si Enciu au plecat din PDL "din lipsă de atenţie"
- Călăraşi: Locatarii de la M9, mingi de ping pong, într-un interes material, nicidecum juridic
- Unele acţiuni ale „oamenilor legii” pentru prefectul Emil Muşat:dans grotesc între robă, zeghe şi uniformă






















