Colegiul Economic Călăraşi: Noul an scolar a debutat cu premierea olimpicilor
Scris de Georgiana Dragomir Luni, 12 Septembrie 2011 18:35
La Colegiul Economic din Călăraşi, deschiderea anului şcolar a însemnat premierea elevilor cu rezultate notabile la olimpiadele naţionale, recitaluri de muzică şi poezie, mesaje de atragere a elevilor către studiu, din partea profesorilor, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor locale: subprefectul judeţului, Nicolae Miu, fost absolvent al acestei unităţi de învăţământ, Marian Drăgan, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi, un apropiat al elevilor dornici să studieze ştiinţele economice.
Rezultate bune, indiferent de structura examenelor
Colegiul Economic din Călăraşi a reuşit, indiferent de structura examenelor, să obţină rezultate foarte bune, dovadă că actul educaţional este bine înţeles, atât de cadrele didactice, cât şi de elevi.
" Suntem fermi, dar manifestam şi înţelegere. Astfel, reuşim să ne remarcăm nu doar la obiectele de studiu,ci şi la celelate activităţi şcolare: muzica, dans, desen", spune directorul Colegiului Economic Călăraşi, profesor Iulian Bobeică.
Potrivit datelor Inspectoratului Scolar Călăraşi, anul acesta, în prima sesiune a examenului de Bacalaureat, procentul de promovabilitate a fost de 71, 17%, cea mai mare medie, 9,50, obţinând-o eleva Iulia Neghină.
Teorie şi practică
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi a rămas un partener fidel al Colegiului Economic Călăraşi.
Marian Drăgan, în calitate de preşedinte, este prezent la acţiunile importante ale elevilor, pentru a-i impulsiona.
“Călăraşiul are nevoie de manageri, de economisti.
Scopul acestui liceu este să formeze antreprenori, să fie pregătiţi pentru o analiză economică.
Noi avem acţiuni comune, în acest sens, pentru a face cunoştiinţă cu piaţa", menţionează acesta.
"Profesorii din această unitate de învăţământ se prezintă la ore cu entuziasm, cu zâmbetul pe buze, în ciuda modului în care au ajuns să fie plătiţi", a fost opinia elevilor chestionati de noi.
Totoodata elevii apreciază că le sunt mediatizate rezultatele, acţiunile, cu ajutorul responsabilului mass media din liceu, profesor Roxana Paţurcă
Articole asemănătoare
- Sala Polivalentă din Călăraşi, transformată în locaţie pentru propagandă politică
- Cine face legea, la Călăraşi?! Vilele din Dumbrava vor deveni legale, cu voia primarului
- Actualizat-Fiul comandantului Poliţiei Călăraşi, bănuit că este consumator de droguri
- Real în Călăraşi lansează campania de presă " Şpaga scoate analfabeţi!"/ Avem prea mulţi!
- Conservatorii călărăşeni strâng semnături, pentru interzicerea etnobotanicelor























