Corpul de Control al M.A.I, la IPJ Călăraşi
Scris de Georgiana Dragomir Marţi, 23 August 2011 19:12
Inspector de poliţie, Ramona Tudor, a confirmat, pentru portalul nostru de ştiri, că în perioada 22august-9 septembrie ac, o echipă de control a Ministerului Administraţiei şi Internelor evaluează activitatea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi.
"Controlul este unul tematic!", a declarat aceasta.
Informaţia este susţinută şi de oficialii Ministerului şi Administraţiei:" Nu doar la Călăraşi se efectuează un control, mai multe inspectorate din ţară vor fi evaluate, în această perioadă", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor,(M.A.I) locotenent Marius Militaru, care nu a putut să menţioneze, totodată, după ce criterii se face evaluarea , dacă vor fi date publicităţii rapoartele respective.
"Presa are rolul ei"
În controlul respectiv, potrivit datelor noastre, se va colabora cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, "strict în baza competentelor" .
Controlul a decis cu perioada în care, în presa locală şi centrală au apărut informaţii "peste linia" Biroului de Presă, unele care fac referire la reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi.
"De regulă, când apar astfel de informaţii, se face un control. E un lucru firesc. Presa are rolul ei, dar Calarasiul nu scapa de o evaluare, indiferent de ce apărea în ziare, la televiziuni", spun unii reprezentanţi ai M.A.I.
Articole asemănătoare
- Ziua Sportului, cel mai mare eveniment sportiv dedicat comunităţii, ajunge la Călăraşi,
- Când eşti cu adevărat independent: Bogdan Pascu a renunţat la preşedinţia PC Călăraşi
- Bani din fondul de rezervă, pentru secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean Călăraşi
- Cum sunt " căutate" obiectele de patrimoniu naţional, dispărute din Călăraşi
- Senatorul Constantin Dumitru a demisionat din funcţia de primvicepresedinte al PDL Călăraşi






















