Doi angajaţi ai Gărzii Financiare, prinşi luând mită
Scris de Georgiana Dragomir Vineri, 09 Septembrie 2011 17:06
PANĂ ZAMFIR, comisar şef divizie în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Călăraşi şi COLĂCEL LUCIAN, comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Călăraşi, sunt arestaţi pentru 29 de zile, întrucât au fost prinşi luând mită de la un agent economic, transmite Direcţia Naţională Anticorupţie.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 30 august 2011, inculpaţii Pană Zamfir şi Colăcel Lucian, comisari în cadrul Gărzii Financiare Călăraşi, cu ocazia efectuării unui control la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Olteniţa, judeţul Călăraşi, au pretins de la reprezentantul firmei respective (denunţător în cauză) o sumă de bani neprecizată cu titlu de mită. Banii au fost pretinşi pentru a nu aplica firmei respective o amendă în cuantum ridicat şi pentru a nu continua controlul, înlăturând astfel riscul de a descoperi şi alte nereguli. Sancţiunea contravenţională prevăzută pentru abaterea respectivă este amendă cuprinsă între 6.000 şi 20.000 de lei.
La data de 8 septembrie 2011, inculpaţii Pană Zamfir şi Colăcel Lucian, după ce au primit de la denunţător suma de 1.000 lei cu titlu de mită, au aplicat o sancţiune contravenţională minimă (avertisment) şi au confiscat o sumă modică de bani. La scurt timp, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 8 septembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. În data de 9 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor PANĂ ZAMFIR şi COLĂCEL LUCIAN pe o perioadă de 29 de zile.
În luna august 2010, alţi doi comisari ai Gărzii Financiare au fost prinşi în flagrant, luând mită.
Articole asemănătoare
- Organizaţia de tineret a PDL Călăraşi, printre cele mai bune din ţară
- Campania Naţională privind reducerea muncii nedeclarate, desfăşurată pe toată perioada lunii mai
- Primarul Dragu foloseşte bugetul comunităţii, pentru manifestări festiviste, păguboase şi găunoase
- Profesorii, asistenţii persoanelor cu handicap iau în calcul ieşirea în stradă
- Actualizat-CSM a respins prelungirea mandatelor preşedinţilor de secţii din cadrul Tribunalului























