Drept la replică

PDFImprimareEmail

 Nu se infirmă nimic, ca atare, prezentam dreptul la replică, transmis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi.

Urmarea articolului publicat în data de 17 august 2011 pe portalul de ştiri www.realincalarasi.ro, cu titlul „Actualizat-Fiul comandantului Poliţiei Călăraşi, bănuit că este consumator de droguri”, pentru informarea corectă a opiniei publice, Compartimentul de Relaţii Publice al I.P.J. Călăraşi a fost împuternicit să facă următoarele precizări:

"La Poliţia Municipiului Călăraşi nu a fost înregistrată nicio sesizare împotriva persoanei la care se face referire în material. Referitor la activitatea Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Călăraşi privind depistarea persoanelor care au ca preocupare traficul de droguri, vă comunicăm că fluxul informaţiilor de interes public este gestionat de procurorii D.I.I.C.O.T. Evenimentele investigate sunt prezentate către presă cu respectarea prevederilor legale şi doar în condiţiile în care mediatizarea nu îngreunează cercetările".

In virtutea "corectei informări", noi nu am precizat sub nicio formă că, s-a întocmit un dosar în acest caz, ba chiar am citat-o pe Ramona Tudor, inspector de poliţie, exact cum ne-a răspuns, în cadrul conferinţei de presa din 17 august ac. "Ideea" articolului nostru este una cât se poate de clară: fiul comandantului Poliţiei Călăraşi, Alexandru Mărgineanu, (24ani), a generat verificări din partea Serviciului Român de Informaţii Călăraşi, privind traficul de droguri, în Călăraşi. Desigur, pe lângă serviciile de monitorizare suntem convinsi că şi activitatea Biroului de Combatere a Crimei Organizate Călăraşi a devenit ŞI mai intensă!

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com