Actualizat/După doi ani de cercetări, dosarul "cartierul Dumbrava" a ajuns la Parchet
Scris de Real in Calarasi Marţi, 20 Septembrie 2011 20:55
Urmare a celor relatate de redacţia noastră, privind modul de concesionare a terenurilor din Parcul Dumbrava, comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, comisar şef, Vasile Mărgineanu, doreşte să aducă în atenţia opiniei publice, un lucru pe care tot publicaţia noastră l-a consemnat în luna aprilie ac, când a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, dosarul penal cu nr de înregistrare 177/P/2009.
"Aspectele referitoare la repartizarea terenurilor din Parcul Dumbrava, din Municipiul Călăraşi, au făcut obiectul dosarului penal nr. 177/P/2009, în care au fost efectuate cercetări pentru infracţiunea de înşelăciune.
La data de 05.04.2011, ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor Călăraşi au înaintat dosarul penal Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi", ne transmite în scris, comisarul şef. V.Mărgineanu.
Faptul că după doi ani de cercetări, acest dosar a ajuns la Parchet, nu poate demonstra decat ca, poliţiştii au avut un volum de muncă impresionant, fiind vorba de verificarea documentelor.
Numai că, la data de 12 septembrie ac, când spuneam că " Dacă nu se autosesizează Poliţia, poate participa la dezbaterea publică", ne refeream la ultimele inscrisuri total neconforme cu realitatea, emise de Primăria Călăraşi: acte depuse pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal, prin care se menţionează că suprafaţa de 8000 mp este liberă de construcţii....
Lucru total neadevărat, câtă vreme pe acest teren sunt constructii solide.
Reprezentanţii Parchetului au fost sesizaţi inclusiv de noi, cu privire la aceste aspecte, lucru pe care îl putem repeta , dacă Primăria Călăraşi nu probează că, în prezent, terenul de 8000 mp este liber de construcţii.
În altă ordine de idei, apreciem foarte mult că reprezentanţii Poliţiei Călăraşi surprind toate aspectele scrise şi, suntem extrem de mulţumiţi de suportul Poliţiei Municipale, oferit la momentul documentării noastre,in primavara acestui an, când unii titulari ai contractelor de concesiune au avut un comportament deviant.
Ilegalitate trecută şi în raportul Camerei de Conturi
Primăria Călăraşi" vrea să închidă ochii " în faţa acestor ilegalităţi, chiar dacă sunt trecute, în Decizia nr 51/12.01.2010 a Camerei de Conturi.
În procesul verbal de constatare nr.41494/27/11/2009, in urma actiunii de " Audit financiar asupra conturilor de execuţie bugetară ale municipiilor", s-a constatat ca, in 2008, au fost construite ilegal 35 de locuinte, pe terenul din Parcul Dumbrava, fără a respecta prevederile legale.
Serviciul de Urbanism a emis, în prima fază, somaţii de intrare în legalitate, mai precis de obţinere a autorizaţiilor de construcţie, apoi au fost aplicate numai sancţiuni contravenţionale.
Numai 23 dintre titularii contractelor de concesiune au achitat amenzile, pentru restul au fost înaintate Serviciului de Impozite şi Taxe locale, procese verbale de contravenţie.
Pentru intrarea în legalitate, a fost impus realizarea Planului Urbanistic Zonal, documentaţie care a fost respinsă de trei ori întrucât nu respecta prevederile legale.
Dezbaterea publică: Când pe 10 octombrie, când pe 1 octombrie
În prezent, în înscrisurile Primăriei Călăraşi, pe data de 10 octombrie ac, este programată o dezbatere publică privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal, dar subalternii primarului Dragu au menţionat, în cursul zilei de miercuri, 21 septembrie, că dezbaterea a fost reprogramată pentru data de 1 octombrie ac.
Nici măcar anunţul nu este făcut în mod clar, astfel încât să ajungă la cei interesaţi şi avizaţi să participe la dezbaterea publică.
Mai mult decât atât, nu s-a revenit oficial asupra reprogramării acestei dezbateri.
Anunţul a fost publicat doar de ziarul care exclamă " Iar am avut dreptate!", Jurnalul de Călăraşi, dar fără a preciza data de 1 octombrie, ci 10 octombrie.
Concesionarii terenurilor nu au avize de securitate la incendiu şi protecţie civilă, pompierii neavând căi de acces, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Florin Popescu, suspect de înşelăciune
În prezent, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi efectuează cercetări privind modul de concesionare a suprafeţelor de teren din domeniul public.
Cel care trebuie să ofere răspunsuri este Florin Popescu, preşedintele Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Călăraşi.
Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Călăraşi nu respectă prevederile Legii 1462002, privind regimul juridic al fundaţiilor pentru tineret, potrivit cărora trebuie să aibă un consiliu de administraţie, format din cinci membri: 3 numiţi de Consiliul judeţean Călăraşi şi 2 membri aleşi din rândul structurilor asociative de tineret reprezentative la nivelul judeţului Călăraşi, care îşi exprimă adeziunea la scopul fundaţiei.
Desi acestia au fost numiti, dupa ce Instututia Prefectului a solicitat acest lucru, în 2009, în realitate, Consiliul de Conducere nu s-a întâlnit niciodată, lucru confirmat de actual prefect al judeţului Călăraşi, Emil Muşat, în urma verificărilor efectuate.
În mod normal, Consiliul de conducere alcătuit din cinci membri ar fi trebuit să analizeze Decizia nr.01/27.02.2007, privind înfiinţarea unui sat de vacanţă pe o suprafată de 8000 mp, prin lotizarea suprafeţei in loturi de 150 mp si încheierea unor contracte de închiriere pe aceste loturi, cu solicitanţii, pentru amplasarea unor căsuţe de vacanţă, tip camping.
De asemenea, trebuia să aibă în vedere Planul Urbanistic de Zonă – Lotizare teren pentru construirea de cabane de tip camping în Parcul Dumbrava, întocmit de către S.C. Proiect Construct S.R.L. Călăraşi, deoarece nu a fost întocmit în conformitate cu scopul fundaţiei şi a legislaţiei în vigoare, documentaţia înaintată spre aprobare Consiliului municipiului Călăraşi, fiind returnată de fiecare dată de către serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Călăraşi.
Cu toate ca prin decizia nr. 1/2007 s-a hotărât înfiinţarea unui sat de vacanţă pe suprafaţa de 8000 m.p,in Parcul Dumbrava, şi conform procesului verbal nr. 003/04.07.2007 urma să fie lotizat terenul în parcele de 150 m.p., în vederea amplasării unor cabane de tip camping, în realitate Florin Popescu a semnat contracte de inchiriere pentru suprafete diferite (100 mp, 235 mp, 400 mp, 190 mp, 210 mp, s.a.), iar construcţiile amplasate (fără autorizaţie de construire) nu au caracter provizoriu, aşa cum prevăd clauzele contractuale.
În prezent, beneficiarul unei astfel de “căsuţe” plăteşte lunar suma de 80 de lei.
Primarul Dragu:" Amărâţii au băgat bani în case!"
Edilul oraşului Călăraşi, Nicolae Dragu, s-a arătat extrem de supărat de faptul că publicaţia noastră relatează aceste lucruri, aducând în discuţie o persoană, Doru. I. Tărăcilă, care la vremea întocmirii acestui raport de control,(2009)nu a făcut decât să-şi exercite atribuţiile de prefect.
" Dezgropaţi morţii lui Tărăcilă! Vreţi să iau buldozerul şi să-i demolez?! Îi demolez, dar ...vă spun, amăraţii ăştia rămân fără case şi au băgat bani în casele astea! Dezgropaţi morţii lui Tărăcilă, asta faceti!
Dacă mai scrieţi şi faceţi sesizări pe la Parchet, pe la DNA,( noi nu ne-am adresat Directiei Nationale Anticoruptie) ne blocăm şi nu mai facem nimic!", a fost reacţia primarului Dragu.
Chiar dacă o cataloghează “o doamnă foarte drăguţă”, primarul Nicolae Dragu se opune Ordonanţei de Guvern nr 72011, prin care Elena Udrea, ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, aduce completări Legii Construcţiei, astfel încât să nu se mai poată elibera documentaţii de urbanism pentru intrarea în legalitate a construcţiilor fără autorizaţie de construire.
“Dacă nu are treabă la Bucureşti, să vină aici, să demoleze la Călăraşi”.
Articole asemănătoare
- Abia după doi ani, dosarul lui "ITU" a ajuns la Parchet
- Actualizat-Conturi blocate şi cercetări complexe, la Serviciul Centrale Termice şi Fond Locativ
- [Actualizat] Filipescu despre concepţiile senatorului Nedelcu" Explicaţi-i că...politica nu e o vacă!"
- Evaziune fiscală de 7, 5 milioane de lei, prin servicii fictive - Cazul va ajunge la D.N.A
- Actualizat/IGPR a trimis avizul de eliberare pentru comisarul şef Vasile Mărgineanu






















