Măsuri mai ferme, pentru prevenirea furturilor de cereale
Scris de Georgiana Dragomir Luni, 05 Septembrie 2011 22:19
Având în vedere specificul perioadei de început de toamnă, precum şi situaţiile întâlnite în această perioadă în ultimii ani, respectiv creşterea numarului de furturi,
prefectul judeţului Călăraşi, Emil Musat, a solicitat Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi să dispună secţiilor de poliţie rurală implicarea activă în acţiunea de prevenire a furturilor de cereale. Până la acest moment unele primării au informat prefectul despre faptul că au organizat la nivel local un sistem de pază obştească până la finalul campaniei de toamnă, şi de asemenea, pe aceeaşi perioadă au stabilit interzicerea accesului căruţelor sau a remorcilor pe câmp între orele 20:00 şi 5:00.
„Deşi sunt mulţi aceia care consideră că furtul unei căruţe de porumb sau al unui sac de grâu este doar un furt de subzistenţă cu grad mic de pericol social, eu consider că este una dintre cele mai grave fapte, pentru că omul care a muncit o vară ca să aibă ce băga în hambar toamna se poate trezi dintr-o dată că toată munca lui de un an de zile a fost în zadar şi că familia lui este, deşi a muncit, în situaţia de a nu mai avea ce pune pe masă.
Îi rog pe toţi cei care au atribuţii legale să preîntâmpine, să cerceteze, să analizeze sau să judece astfel de fapte, să nu le considere a fi lipsite de pericol social şi să încerece să se pună în situaţia omului care un an întreg a arat, a semănat, a săpat, a cheltuit bani şi a muncit, şi pentru că un nelegiuit i-a furat recolta se trezeşte sărac peste noapte.
Cine se gândeşte că poate trăi din furt şi nu din muncă să ştie că societatea nu doar că nu este de acord, dar îi şi condamnă. Să le fie frică lor când fură, nu oamenilor care au recolta pe câmp” – Emil MUŞAT, prefectul judeţului Călăraşi
CANCELARIA PREFECTULUI
Articole asemănătoare
- Acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de produse agricole
- Un nou dosar la D.N.A, în urma controalelor pentru prevenirea evaziunii fiscale
- Daniel Drăgulin: „ Sunt lucruri mai interesante, alte probleme locale, decât sondaje false!”
- Focuri de armă, pentru prinderea hoţilor (sursa Mediafax)
- Proiectul privind referendumul pentru organizarea teritorial-administrativa va fi supus aprobarii























