"Primarului Cloapote"(Petre Dinei) i se poate înceta mandatul
Scris de Georgiana Dragomir Luni, 06 Iunie 2011 19:52
Organizaţia Judeţeană a Partidului Naţional Liberal solicită instituţiei prefectului din judeţul Călăraşi emiterea de urgenţă a ordinului prin care se constată încetarea de drept a mandatului primarului din Belciugatele, Petre Dinei. Această solicitare survine în urma încălcării Statutului aleşilor locali de către Petre Dinei. Astfel, potrivit articolului 15 din legea nr. 393/2004, „calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul schimbării domiciliului intr-o alta unitate administrativ-teritoriala”.
Aşa cum reiese în urma răspunsului primit de la Direcţia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor a Județului Călăraşi, primarul Petre Dinei nu mai domiciliază în comuna Belciugatele începând cu data de 10 decembrie 2010, dată de la care şi-a exercitat în mod ilegal mandatul de primar. Timp de aproape jumătate de an, Petre Dinei a continuat să emită acte administrative şi să semneze înscrisuri oficiale deşi starea de incompatibilitate intervenise deja.
Instituţia Prefectului: Secretarul trebuie să ne întocmească referat
Referitor la sesizarea primită la Instituţia Prefectului privind schimbarea domiciliului primarului comunei Belciugatele, facem precizarea că potrivit procedurii legale am solicitat secretarului unităţii administrativ teritoriale în cauză să analizeze speţa si dacă este cazul să întocmească referatul prevăzut la art. 16 alin. 2 din Legea 393/2004, care trebuie să stea la baza ordinului prefectului de constatare a încetării mandatului.
Contactat, Petre Dinei ne-a mentionat:" Da, don'soara, da n-am stiut. Ce sa fac acum?! De unde sa stiu?! Eu am fost preocupat de comuna, de oamenii din comuna
Articole asemănătoare
- Petre Dinei tot nu a înţeles statutul aleşilor locali- A atacat ordinul de încetare a mandatului
- Primarul Dragu vrea şase terenuri, în domeniul privat, deşi nu figurează în inventarul municipiului
- " Relaţii" între poliţiştii călărăşeni şi prostituate, în curând, pe Real în Călăraşi
- 5 ani cu executare pentru fostul director al Oficiului de Cadastru Călăraşi -Se poate face recurs
- Când legea e mai "tare" decât spritul-Petre Dinei nu mai este primarul comunei Belciugatele























