Sala Polivalentă din Călăraşi, transformată în locaţie pentru propagandă politică

PDFImprimareEmail

sala_propagandaSâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Sala Polivalentă,  se vor desfăşura lucrările Conferinţei Regionale Sud Muntenia a Uniunii Naţionale pentru Progresul României.
Potrivit declaraţiei preşedintelui filialei judeţene a UNPR Călăraşi,  Nicolae Dragu,oferită agenţiei de presă" Agerpres", la eveniment sunt aşteptate 2000 de reprezentanţi ai acestui partid politic.
Liderii la nivel naţional nu vor lipsi: Gabriel Oprea, Gheorghe Emacu, Marian Sârbu, Vasile Nedelcu.


  Haos şi propagandă politică

Evenimentul politic se va desfăşura, după cum a fost anunţat, în Sala Polivalentă, sală  construită pentru desfăşurarea activităţilor sportive ori culturale, nicidecum politice.
Consiliul Local a aprobat numai taxele pentru organizarea activităţilor sportive şi, nu a fost informat că se va organiza un eveniment, pentru care nici măcar nu a fost aprobată, în plenul vreunei şedinţe, o taxă.
" Nu ştiam acest lucru. Iată, am aflat de la dumneavoastră, de la presă.
În cadrul Consiliului Local, noi am aprobat tarifele pentru activităţile strict sportive.
La început, înainte de inaugurare, a fost doar o discuţie de principiu, cu privire la organizarea şi altor activităţi. O să întreb executivul Primăriei, cu privire la acest lucru", a declarat, pentru publicaţia noastră, Mircea Drăgulin, consilier local.

Un asemnea gest, din partea primarului Dragu, demonstrează încă o dată, haosul din Primăria Călăraşi.
Doar pentru faptul că acesta ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, acesta îşi permite să transforme o clădire care "a înghiţit" 10 milioane de euro pentru o propagandă politică complet nejustificată.


Preasfinţia Sa, invitat să...(?!)

episcop_politicPe lista invitaţilor figurează şi Preasfinţia Sa Vincentiu,  Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, deşi...oficial, nu este membru al UNPR Călăraşi ori al altui partid politic,  dar este arhicunoscut că  este un apropiat al primarului Nicolae Dragu.
Nu ştim, dacă acesta va sfinţi vreun obiect ori va spovedi pe cineva în cadrul acestei adunări, avem certitudunea că va transmite un mesaj emoţionat, astfel încât edilul Nicolae Dragu şi ceilalţi reprezentanţi ai UNPR să înţeleagă bine mesajul religios:" Fii alături de aproapele tău!"

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com