Sanctiuni, pentru defectiuni tehnice
Scris de Georgiana Dragomir Duminică, 15 Mai 2011 18:44
Pe principalele artere ale Judeţului Călăraşi, poliţiştii Serviciului Rutier Călăraşi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, în colaborare cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere prin depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule cu defecţiuni tehnice, de natură să pună în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Acţiunea s-a desfăşurat la nivel naţional, în baza protocolului comun de colaborare dintre Direcţia Rutieră şi Regia Autonomă - Registrul Auto Român. În timpul controlului, au fost verificate mecanismului de frânare, sistemului de direcţie, gradului de poluare datorat eliminării noxelor, instalaţia de iluminare/semnalizare, autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor; legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate; deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilităţii acesteia; starea psiho - fizică a conducătorilor auto.
Au fost verificate 161 de autovehicule, pentru neregulile constatate fiind aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 24 pentru defecţiuni tehnice. Au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare şi reţinute 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru defecţiuni tehnice.
Articole asemănătoare
- 5 ani cu executare pentru fostul director al Oficiului de Cadastru Călăraşi -Se poate face recurs
- Strategii, pentru dezvoltarea investitorilor italieni din Călăraşi
- Daniel Drăgulin lucrează la un proiect pentru dezvoltarea sectorului economic
- Bani din fondul de rezervă, pentru secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean Călăraşi
- "Borş de PSD"- Fără cotizaţii, preşedintă cu o rată de 70 000 de euro pe lună şi genă domnească























