„Viaţa cel mai scump drog!” şi „Alege cum să mă creşti!”
Scris de Real in Calarasi Vineri, 20 Ianuarie 2012 16:21
Proiectul “VIAŢA CEL MAI SCUMP DROG!”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Călăraşi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Călăraşi, are ca scop dezvoltarea unor atitudini şi practici în rândul tinerilor cu vârsta 14-16 ani în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, inclusiv substanţe psihoactive denumite generic “etnobotanice”.
În cadrul proiectului, elevii din clasele a IX a vor fi informaţi şi educaţi cu privire la consecinţele nocive ale consumului de tutun, alcool şi droguri, factorii de protecţie şi factorii de risc, precum şi legislaţia în domeniu. Tinerii vor avea prilejul să adreseze întrebări specialiştilor şi să participe activ la întâlniri prin jocuri de rol, scenete, dezbateri.
Un alt obiectiv al proiectului îl reprezintă promovarea unui comportament de viaţă sănătos şi evitarea sau întârzierea consumului prin oferirea de alternative de petrecere a timpului liber, prin întâlniri cu tinerii care frecventează aceste locuri (discoteci, stadioane, baruri, terase).
Tot în cadrul proiectului, tinerii vor fi atraşi în două concursuri sportive cu premii pentru Marcarea Zilei Internaţionale fără Tutun 31 Mai , Ziua Internaţională împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri 26 Iunie şi a Zilei Naţionale fără Tutun 15 noiembrie.
Proiectul se va desfăşura în perioada februarie – decembrie 2012, in semestrul II an scolar 2011-2012 si semestrul I an scolar 2012-2013, în unităţile de învăţământ liceal din Municipiul Calarasi.
2. Proiectul “ALEGE CUM SĂ MĂ CREŞTI!”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Călăraşi, are ca scop creşterea influenţei factorilor de protecţie şi scăderea influenţei factorilor de risc la vârste mici pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului de tutun.
Unul dintre obiective urmareste informarea şi educarea copiilor din clasele a III a şi a IV a prin întâlniri interactive cu specialiştii CPECA. Temele abordate vor fi:ce este tutunul?, compoziţia ţigaretei, consecinţele fumatului asupra sănătăţii, cum îi afectează fumul de ţigară. Pentru a demonstra practic afectarea plămânilor de către fumul de ţigară se va realiza experimentul cu „păpuşa fumătoare” ca şi provocare a unei reacţii de respingere faţă de comportamentul de a fuma. În cadrul întâlnirilor vor fi vizionate filmuleţe tematice, slide-uri în care sunt prezentate consecinţele fumatului asupra sănătăţii. Se vor distribui pliante tematice. Totodata va fi lansat concursul de desene „Alege cum să mă creşti!”.
Un alt obiectiv constă în întâlniri cu părinţii copiilor din clasele implicate în proiect în care vor fi prezentaţi factorii de protecţie (norme familiale şi modele de comportament clare şi stabile, modele disciplinare pozitive, legături emoţionale pozitive, comunicare, etc.) si factorii de risc (atitudini şi comportamente favorabile consumului de tutun, conflicte familiale, lipsa supravegherii, norme de disciplina inconsistente, etc.). In cadrul întâlnirilor vor fi utilizate materiale video şi imagini cu efectele fumatului activ şi pasiv.
De asemenea, se va marca Ziua Internaţională fără Tutun 31 Mai şi Ziua Naţională fără Tutun 15 noiembrie prin organizarea unor expoziţii cu desenele copiilor la nivelul scolii la care vor fi invitaţi părinţii, lucrările copiilor fiind premiate cu diplome oferite de CPECA.
Proiectul se va desfăşura în perioada februarie – decembrie 2012, in semestrul II an scolar 2011-2012 si semestrul I an scolar 2012-2013 în scolile generale din Municipiul Calarasi.
COORDONATOR CPECA,
Mirela Ilona TIRSOLEA
Articole asemănătoare
- Senatorul Nedelcu s-a mai “răzgândit”: "Referendumul să se facă, dacă e legal!”
- ADR SUD Muntenia nu ne mai invită la conferinţele de presă, pentru că relatăm cum risipeşte banii
- Dragoş Coman:" Am depăşit faza în care aveam nevoie să ni se predea "abc-ul democraţiei"
- Călăraşi: "Consilerii" primarului Dragu nu ştiu cum arată drapelul României
- „Angajatul Anului 2011” în instituţiile călărăşene























